LA MULŢI ANI!
S
-a lansat la emisiunea concurs Ploaia stelutelor impresionând la cei 11 ani ai săi prin interpretarea celebrului I will always love you. O imita pe Whitney Houston. Marius Ţeicu i-a încredinţat ulterior piesa Dacă vreau aprind o stea cu care Lucia a câştigat în 2001 trofeul la festivalul Steaua de aur. I-a avut ca mentori pe Mirela şi Cornel Fugaru care i-au dat primele lecţii despre scenă, muzică şi showbiz. În continuare, Lucia ia lecţii de pian şi tehnică vocală în particular cu profesorii Cornel Fugaru, George Natsis, Xenti Stănescu. A obţinut în 2007 trofeul festivalului Mamaia interpretând în stil propriu piesa Laurei Stoica În singurătate. A colaborat cu Sistem înregistrând piesa Vise şi în prezent face parte din orchestra emisiunii O la la de la Pro tv. Lucia Dumitrescu s-a născut la Buzău sub semnul zodiacal al Taurului (29 aprilie 1990) . Ca oricărui tânăr îi place să-şi petreacă timpul liber în compania prietenilor şi al…computerului. Îi plac plimbările pe role, handabalul şi jucăriile din pluş. Lucia Dumitrescu a susţinut numeroase spectacole live în diferite locuri, acompaniamentul fiind susţiut de diferite orchestre muzicale. A prezentat numeroase emisiuni de copii la Radio România Actualităţi în colaborare cu Daniel Horhocea şi a avut numeroase apariţii radio/tv şi în diferite publicaţii muzicale. Studiază limbile engleză, germană, spaniolă, franceză şi nu neglijează şcoala în ciuda pasiunii şi timpului acordate muzicii. Lucia Dumitrescu a devenit o certitudine a muzicii româneşti. Mai rămâne ca un producător muzical să înţeleagă valorile muzicale pentru ca Lucia Dumitrescu să apară cu primul disc în magazinele de specialitate. Astăzi, Lucia Dumitrescu îşi aniversează ziua de naştere aşa încât echipa Top Românesc îi urează LA MULŢI ANI şi un drum muzical frumos plin de succese.
Echipa Top Românesc 2009, 29 aprilie
nici un comentariu până acum
Lăsați un comentariu
-
Recent
- La mulţi ani!
- Dedicaţii la Radio România cu…Titus Andrei!
- Mihai, ex-3 Sud Est, se relansează în muzică
- La mulţi ani!
- Emisiune TV dedicată lui Marius Ţeicu…
- Anda Adam a lansat un cântec dedicat Crăciunului
- Primiţi cu colinda?
- La mulţi ani!
- Trupa Alesis a lansat un album de colinde cu Irina Loghin
- Artiştii muncesc de Crăciun
- Filmul “HO-HO-HO”, sâmbătă, la PRO TV
- Primiţi colinda?
-
Legături
- Adrian Enache
- Aurelian Andreescu
- Adrian Daminescu
- Angela Similea
- Stelele muzicii
- Blog dedicat Angelei Similea
- Admiratori forever…Margareta
- Siteul oficial al Margaretei Pâslaru
- Un site util copiilor talentati la muzica
- Ovidiu Komornyik
- Paula Seling -blog
- Festivalul George Grigoriu
- Blog dedicat lui Ovidiu Komornyik
- Blog dedicat Mihaelei Runceanu
- Siteul trupei Amadeus
- Un blog interesant despre vedete!
- Siteul revistei Confidential
- Siteul Alinei Sorescu
- Festivalul Amara -site
- Aqulina Severin
- Jocuri online
- Blog dedicat Mihaelei Runceanu 2
- Radio Whisper
- Barfitoarea.ro
- Bogdan Chirila
- Blogul unui flamand de muzica romaneasca
- Site dedicat folkului
- Siteul lui Ilie Micolov
- Blog dedicat Mihaelei Runceanu 3
- Jocuri fotbal
- Siteul lui Raul Cirstea
- Pagina lui Daniel Iordăchioaie
- Jocuri NOI
- Jocuri Noi
- Jocuri
- Jocuri…
- Informatii Sportive
- jocuri noi
- Jocuri Barbie
- Jocuri Online
- jocuri online
- Referate
- jocuri zuma
-
Arhivă
- decembrie 2009 (101)
- noiembrie 2009 (99)
- octombrie 2009 (126)
- septembrie 2009 (101)
- august 2009 (85)
- iulie 2009 (98)
- iunie 2009 (97)
- mai 2009 (86)
- aprilie 2009 (90)
- martie 2009 (78)
- februarie 2009 (38)
- ianuarie 2009 (15)
-
Categorii
-
RSS
Intrări RSS
Comentarii RSS



