Ediţie de colecţie cu …IRIS!
Fanii Iris au momente de bucurie pentru că Jurnalul Naţional le-a pregătit o ediţie de colecţie specială. Luni, 5 octombrie, apare o nouă Ediţie de Colecţie, de data aceasta cu cea mai iubită trupă rock din România: “IRIS Athenaeum”. Un spectacol realizat în urmă cu nouă ani la Bucureşti, urmat de un turneu răsunător în toată ţara. O premieră absolută pentru România. Şi astăzi “irişii” îşi amintesc cu emoţie despre marea, dar minunata încercare prin care au trecut: o trupă rock a cântat pe scenă alături de o orchestră simfonică. O trupă rock alături de marea soprană Felicia Filip. Muzica lor… parcă nu mai era a lor!
Mai multe citiţi luni în ediţia de colecţie pregătită de Jurnalul Naţional!
Echipa Top Românesc, 1 octombrie 2009
Pasha şi un început de carieră bogat!
Andrei Tudor i-a scris prima lui piesă cu care a câştigat în acest an premiul I la festivalul Mamaia. E drept, alături de alte 3 mari voci ca Paula Seling, Mircea Romcescu, Adriana Vlad, toţi cu acelaşi drept pentru creaţiile care le-au fost destinate. Pentru Pasha, căci aşa i se zice, cu siguranţă premiul acesta vine să confirme că 2009 este anul cel mai bun din propria sa carieră. Şi dovadă stau numai trofeul festivalului internaţional de muzică “George Grigoriu”, premiul I la secţiunea Creaţie de la festivalul naţional “Mamaia” sau locul III la selecţia naţională a Republicii Moldova pentru Eurovision. Republica Moldova pentru că Pasha vine din ţara vecină şi este exemplul cel mai bun că moldovenii de peste Prut au gusturi în materie de muzică, de voci. Pavel Alexandru Parfenie are 23 de ani şi propria sa trupă botezată “Sun Stroke Project”. Despre colaborarea cu Andrei, primul compozitor care i-a încredinţat o piesă, Pasha spune: “Pe Andrei Tudor acolo l-am cunoscut. Este nepotul renumitului George Grigoriu şi a rămas încântat de interpretarea vechiului şlagăr al bunicului său „Noi nu suntem îngeri”. Pe aceeaşi lungime de undă am fost şi cu mama compozitorului român”. Piesa care a obţinut locul I la “Mamaia” a fost propusă la Top Românesc în luna septembrie şi, dacă vă place, o puteţi vota pe acest blog. Talentul tânărului născut în ţara vecină este moştenit din familie. Mama, profesoară de pian la Şcoala de muzică din localitate, şi tatăl, interpret şi chitarist, l-au educat în spiritul dragostei pentru frumos şi muzică. Paşha îşi doreşte acum să participe la Eurovision 2010 indiferent că o va face pentru Moldova sau România. Este absolvent al Colegiului de Muzică din Tiraspol şi vrea să-şi continue studiile muzicale. Este un tânăr talentat despre care cu siguranţă vom mai auzi şi vom mai scrie căci valorile au întâietate la Top Românesc. Iar Pasha a călcat pe acest tărâm al celor care nu fac compromisuri ca să ajungă în vârfurile clasamentelor muzicale.
Echipa Top Românesc, 30 septembrie 2009
Analia Selis & Mandinga încing atmosfera pentru Buena Vista Social Club
La inceputul luni octombrie, Eliades Ochoa aduce Buena Vista Social Club in Romania. Pe data de 4 octombrie, Eliades Ochoa va sustine un concert la Sala Sporturilor din CLUJ, eveniment organizat de Diesel Club. Trupa Mandinga a fost aleasa pentru a deschide acest concert. Toti fanii lor dar si cei care vor sa participe la un eveniment deosebit sunt asteptati la Sala Sporturilor “Horia Demian” din Cluj incepand cu ora 19.00. Pe 5 octombrie, Eliades Ochoa va fi prezent pe scena Salii Palatului din BUCURESTI. In deschidere, Analia Selis&Band vor incalzi atmosfera, incepand cu ora 20.00. Biletele la Cluj costa intre 50 lei si 200 lei si pot fi gasite la Diesel Club. La Bucuresti biletel
e costa intre 75 si 250 lei si pot fi gasite pe www.blt.ro, www.bilete.ro, www.eventim.ro, www.ticketpoint.ro si la magazinele Diverta, Germanos, Muzica, Carturesti si la Sala Palatului.
Eliades Ochoa este singurul artist adevarat marca BUENA VISTA SOCIAL CLUB ce va concerta anul acesta in Romania. Acesta revine dupa ce, in urma cu cativa ani, a sustinut 3 concerte sold out (la Bucuresti, Cluj si Timisoara) si a participat la alte 2 evenimente aniversare ale unor mari corporatii internationale care au reprezentanta si in tara noastra.
Nu ratati o seara 100% cubaneza alaturi de un brand recunoscut international: Buena Vista Social Club!
Sursa: Fundatia Phoenix, 30 septembrie 2009
Concurs pentru fanii Celelalte Cuvinte!
Trupa Celelalte Cuvinte a susţine un nou concert la Bucureşti în The Silver Church Club pe data de 22 octombrie de la ora 21.o0. Formaţia va interpreta pe parcursul celor 2 ore de spectacol piese din repertoriul propriu, de la începuturi şi până la lansarea albumului Stem din 2008. Pretul biletelor este de 30 lei in avans si 40 lei in ziua concertului. Biletele sunt disponibile in reteaua Eventim (magazinele Germanos, Magazinele Vodafone, librariile Carturesti si pe site-ul eventim.ro). Interesant este că cei care îşi vor achiziţiona biletul anticipat pot participa la concurs şi să câştige unul din cele patru seturi de premii: un tricou, o insigna si un afis cu autigrafele trupei. Tot ce trebuie sa facă cei care au achiziţionat acest bilet este să trimită seria de cifre de sub codul de bare unic de pe fiecare bilet împreună cu numele la adresa concurs@celelalte-cuvinte.ro.
Sursă: www.bestmusic.ro, 30 septembrie 2009
Morandi lansează noul videoclip
Trupa Morandi îşi lansează astăzi la postul MTV noul sau videoclip, la piesa “Colors”. Acesta este primul extras single de pe albumul “Zebra”, care va fi lansat, in curand, de casa de discuri Universal Music. Videoclipul a fost filmat in studiourile MediaPro din Buftea si realizatorii săi se laudă deja cu multitudinea de efecte speciale. Clipul piesei “Colors” a fost regizat de cunoscutul fotograf Giuliano Bekor si va putea fi urmarit in exclusivitate la MTV pana la data de 6 octombrie. Giuliano i-a cunoscut pe baietii de la Morandi in urma cu trei ani, la Los Angeles, iar acum i-a reintalnit la Bucuresti, gratie unui prieten comun. Odata cu realizarea acestui videoclip, Morandi au facut si un shooting foto special, pentru artwork-ul albumului “Zebra”.
Sursă: Revista Vip, 30 septembrie 2009
LA MULŢI ANI!
Cine nu-şi aminteşte de ediţiile festivalului Cerbul de Aur prezentate inegalabil de Ricky Dandel? Astăzi, cântăreţul şi prezentatorul Ricky Dandel îşi sărbătoreşte ziua de naştere. Născut la data de 30 septembrie 1952, Ricky Dandel a absolvit Facultatea de Litere şi Istorie din Sibiu, secţia engleză-germană. În 1967 îşi înfiinţează prima trupă Solaris cu care face mai multe turnee şi are primul debut la televiziune. În 1971 casa de discuri Electrecord îi editează primul maxi-single şi urmează o perioadă în care primeşte premii pentru melodiile sale. Cel mai important din acea vreme pare a fi însă cel obţinut în 1982 pentru creaţie la Cavan International Song Contest din Irlanda. În 1990 revine pe scena acestui festival. În 1989 se stabileşte în Germania iar din 1996 devine profesor de engleză şi germană la Munchen. Ricky Dandel este membru al Uniunii Compozitorilor din Germania şi membru GEMA, în calitate de compozitor şi textier. În 1992-1994, 1996, 2001 este prezentator la cinci ediţii ale festivalului Cerbul de Aur de la Braşov. În 1994 prezintă împreună cu Toto Cutugno şi are recital la Festivalul Internaţional „Orfeul de Aur” din Bulgaria iar în 1995 este moderator la „International Pamukkale Music &Culture Festival” din Turcia. Înregistrează mai multe discuri, iar fiul său, Elvin i-a călcat demult pe urme. Ricky Dandel îşi sărbătoreşte astăziu ziua de naştere aşa încât echipa Top Românesc îi urează LA MULŢI ANI şi numai realizări.
Echipa Top Românesc, 30 septembrie 2009
“Delta lunară”, un nou album de folk
Raul Cîrstea şi Neculae Constantin se pregătesc să lanseze un album pe care intenţionează să-l intituleze “Delta lunară”. Un extras de pe noul disc al celor doi folkişti a fost propus pentru luna septembrie la cel mai vechi clasament de muzică românească din ţară, respectiv În semne albe. Despre cei doi am găsit câteva lucruri căutând pe internet. Aşa am dat peste un frumos şi interesant proiect dedicat folkullui românesc, anume un blog dedicat acestui gen. Cei doi s-au cunoscut în 1988 la un festival studenţesc când Raul cânta folk iar Lae, aşa cum i se mai zice acestuia, făcea parte dintr-o trupă. Raul Cîrstea a făcut parte din Cenaclul Flacăra între anii 1982-1985 însă după acel spectacol din 1988 Raul l-a abordat pe Lae propunându-i să cânte alături de el. Piesele pe care cei doi le cântă sunt compuse de Raul iar prima lor piesă a fost Cai în genunchi, pe versurile Constanţei Buze. Albumul pe care cei doi îl pregătesc despre care aţi aflat duminică, 27 septembrie, la Top Românesc, este primul din cariera lor de duo şi va fi susţinut de Radio România. Cu excepţia piesei Ca un fum de ţigară, sufletul pe versurile lui Adrian Păunescu care a apărut pe unul din discurile Cenaclului Flacăra, niciuna din piesele lansate de cei doi nu a văzut lumina unui disc. Primul lor album care va fi lansat în luna octombrie va cuprinde 17 piese, mai vechi dar şi mai noi. Titlul noului album descrie, aşa cum exprimă Lae: “Ceea ce gândim noi despre muzica noastră: delta este mediul cu numărul cel mai mare de forme de viaţă de pe planetă, reprezintă simbolul abundenţei de viaţă şi de trăiri, iar asocierea cu luna – loc total neprielnic vieţii – se aseamănă cu locul muzicii folk în lumea pe care o trăim: abundenţa de trăiri şi sentimente într-o lume aridă, rece, care pune din ce în ce mai mult accent pe interes şi material”. Iar metafora vine de la titlul unei piese de pe acest album, scrisă pe versurile lui Adrian Păunescu. Aşadar prieteni, dacă vă place piesa celor doi folkişti o puteţi vota la clasamentul lunar al muzicii româneşti de la Radio România, cel mai longeviv top din ţară.
Vă invităm să accesaţi linkul următor pentru a asculta piesa şi prezentarea ei de la Top Românesc:
http://www.trilulilu.ro/ionutza80/69b2d537090165
Sursă: FolkBlog, 29 septembrie 2009
Costel Busuioc se pregăteşte de turneul de colinde!
Costel Busuioc pregăteşte pentru luna decembrie un turneu naţional intitulat Acasă de Crăciun. Acesta va cuprinde 14 concerte ce vor avea loc în 13 oraşe: Craiova, Ploieşti, Constanţa, Galaţi, Bacău, Suceava, Bistriţa, Cluj-Napoca, Timişoara, Sibiu, Alba Iulia, Braşov şi Bucureşti, potrivit site-ului bilete.ro. În capitală, Costel Busuioc va susţine două spectacole Acasă de Crăciun, pe 20 şi 21 decembrie, la Palatul National al Copiilor. Repertoriul va fi compus din colinde specifice perioadei de iarnă şi arii celebre de operă, interpretate alături de soprana Diana Ţugui. In cadrul spectacolelor pregătite pentru luna decembrie, Costel Busuioc îşi va lansa primul album înregistrat în România. Biletele pentru concertele de la Bucuresti vor fi puse în vânzare la preţuri de: Categoria VIP : 200 RON; Categoria 1 : 150 RON si Categoria 2 : 120 RON
Sursă: www.bestmusic.ro, 29 septembrie 2009
Bianca Anghel, noua revelaţie de la “Romanticii”
Periodic la emisiunea Romanticii realizată luni şi miercuri de Titus Andrei, o voce caldă v-a obişnuit deja cu muzica ei, fie cu piese din Bucureştiul de altă dată, fie cu piese care descriu sentimentul unic al dragostei. Bianca Anghel, căci despre ea este vorba, este artistă a Teatrului de Revistă “Constantin Tănase”, dar îşi crează drumul şi paralel de cel al teatrului, în trupa Exclussiv. Dar să vedem cine este de fapt Bianca Anghel sau Sîrbu după numele primit la căsătoria cu Marian Sârbu, cel care îi este şi coleg de trupă. Sensibilitatea vocii pe care Bianca o transpune în piesele cântate cu atâta duioşie îi tradează chipul prin trăsăturile-i fragile şi calde. Bianca Anghel s-a născut pe data de 12 martie 1978, la Reşiţa în judeţul Caraş-Severin moştenind talentul artistic de la părinţi: tatăl, Emil Anghel, saxofonist de exceptie şi mama, absolventă a Liceului de Coregrafie din Cluj şi timp de 25 ani solistă a Ansamblului de Balet al Teatrului de Revistă “Constantin Tănăse”. Pasiunea pe care o investeşte pe scenă se simte în dragostea publicului manifestată în aplauzele pe care le primeşte la fiecare spectacol dar mai ales în dorinţa realizatorilor
de radio şi tv de a o avea prezentă la emisiunile lor. Bianca Anghel a înregistrat împreună cu soţul ei un dublu album care cuprinde piese de muzică uşoară sub numele “Pentru că te iubesc” şi melodii din perioada interbelică a Bucureştiului sub numele de “Povestiri din Bucureşti”. Acest dublu album lansat de Exclussiv este produs de A&A Records şi Stage Expert. Bianca este preocupată de muzică încă de mic copil, dar drumul acesta capătă o formă abia în vremea liceului urmat la “Dante Aligheri” unde a facut parte din formaţia liceului “Ci ciamo”, cu care a susţinut numeroase concerte, atât pentru publicul român, cât şi pentru minoritatea italiană. Totuşi, muzica este înlocuită de actorie. Bianca Anghel a urmat 4 ani în cadrul Facultatii de Arte “Hyperion”, Secţia Actorie, clasa Rodica Mandache şi Eusebiu Stefanescu. Pe Bianca Anghel o puteţi vedea în spectacolele teatrului de revistă “Constantin Tănase” consultând programul acestora pe site-ul: www.teatrultanase.ro sau alături de Exclussiv, proiect despre care puteţi citi mai multe aici.
Mulţumim Oanei Georgescu, PR Teatrul de Revistă “Constantin Tănase” pentru fotografii.
Echipa Top Românesc, 29 septembrie 2009
Elena Cîrstea a fost operată cu succes!
Cântăreaţa Elena Cârstea a fost operată cu succes de un anevrism cerebral, format în spatele ochilor, luni seară, la un spital din Florida. Operaţia chirurgicală a început cu o întârziere de şapte ore, în jurul orei 22.00 (ora României) şi a durat circa două ore şi jumătate, informează Mediafax. Medicul care a efectuat operaţia a declarat că procedura a fost complicată din punct de vedere tehnic, dar a decurs normal. Anevrismul cerebral a fost îndepărtat printr-o metodă chirurgicală minim invazivă, numita şi embolizare. Practic, chirugii pătrund cu o sondă prin gât sau picior, apoi, sub control microscopic, introduc spirale electromagnetice în formaţiunea vasculară care produce închiderea anevrismului. În paralel, se injectează o substanţă care blochează accesul sangvin acolo. Elena Cârstea va avea nevoie de două zile de recuperare fizică. Ea va face un nou control medical peste circa şase luni, medicii indicând că este posibil ca procedura chirurgicală să fie reluată dacă se consideră necesar. Potrivit specialiştilor, acest tip de intervenţie chirurgicală are şanse de succes în proporţie de 95-96%. În ziua de dinaintea operaţiei chirurgicale, cântăreaţa şi-a petrecut timpul alături de familie. Operaţia, ale cărei costuri se ridică la circa 100.000 de euro, a fost amânată de câteva ori, din cauza unor complicaţii la nivelul tiroidei, care nu permiteau înlăturarea anevrismului. Elena Cârstea, stabilită de trei ani în Statele Unite, s-a căsătorit în 2006 cu un avocat de origine americană. Ea are două fetiţe înfiate, Sanda şi Adriana.
Sursă: www.click.ro, 29 septembrie 2009
-
Recent
- Daniel Iordăchioaie, tătic de două ori într-o săptămână!
- La mulţi ani!
- Încă o noapte albă a muzicii româneşti cu…Titus Andrei!
- Surprize pentru cei mai mici fani ai muzicii româneşti
- Prieteni,
- Spectacol pentru Mihai Maximilian la Teatrul de Revistă “Constantin Tănase”
- Andra a filmat pentru sărbători
- Alexandru Andrieş declarat “Omul Zilei”
- Florian Pittiş pe DVD!
- Alexandru Arşinel lansează două albume
- Concert Mircea Vintilă în Bucureşti!
- Club de jazz în memoria Ancăi Parghel
-
Legături
- Adrian Enache
- Aurelian Andreescu
- Adrian Daminescu
- Angela Similea
- Stelele muzicii
- Blog dedicat Angelei Similea
- Admiratori forever…Margareta
- Siteul oficial al Margaretei Pâslaru
- Un site util copiilor talentati la muzica
- Ovidiu Komornyik
- Paula Seling -blog
- Festivalul George Grigoriu
- Blog dedicat lui Ovidiu Komornyik
- Blog dedicat Mihaelei Runceanu
- Siteul trupei Amadeus
- Un blog interesant despre vedete!
- Siteul revistei Confidential
- Siteul Alinei Sorescu
- Festivalul Amara -site
- Aqulina Severin
- Jocuri online
- Blog dedicat Mihaelei Runceanu 2
- Radio Whisper
- Barfitoarea.ro
- Bogdan Chirila
- Blogul unui flamand de muzica romaneasca
- Site dedicat folkului
- Siteul lui Ilie Micolov
- Blog dedicat Mihaelei Runceanu 3
- Jocuri fotbal
- Siteul lui Raul Cirstea
- Pagina lui Daniel Iordăchioaie
- Jocuri NOI
- Jocuri Noi
- Jocuri
- Jocuri…
- Informatii Sportive
- jocuri noi
- Jocuri Barbie
- Jocuri Online
- jocuri online
-
Arhivă
- decembrie 2009 (33)
- noiembrie 2009 (99)
- octombrie 2009 (126)
- septembrie 2009 (101)
- august 2009 (85)
- iulie 2009 (98)
- iunie 2009 (97)
- mai 2009 (86)
- aprilie 2009 (90)
- martie 2009 (78)
- februarie 2009 (38)
- ianuarie 2009 (15)
-
Categorii
-
RSS
Intrări RSS
Comentarii RSS



