CD şi DVD lansate de Ştefan Bănică
Sămbătă, 5 decembrie, la ora 17:00, Ştefan Bănică are întâlnire cu fanii în Băneasa Shopping City pentru a lansa cel mai nou album al său, “Un Crăciun cu Ştefan Bănică”, DVD-ul cu prima comedie românească de Crăciun – “Ho Ho Ho”, dar şi pentru a împărţi autografe tuturor celor prezenţi. “Un Crăciun cu Ştefan Bănică” reuneşte 10 cântece pline de căldură, unele dintre cele mai cunoscute piese dedicate Sărbătorilor de iarnă, hituri binecunoscute, dar şi noul cântec de Crăciun: “Ho Ho Ho”. Melodia ce promovează albumul se află şi pe coloana sonoră a filmului omonim, ce va fi lansat din 20 noiembrie, în cinematografe. Pe lângă colindele tradiţionale: “O, brad frumos!” sau “O, ce veste minunată”, albumul de colecţie conţine şi piese compuse de către artist special pentru Crăciun: “Doar o dată-i Crăciunul”, “Doar un Crăciun cu tine”, dar şi melodii internaţionale dedicate acestei perioade: “Joy To The World” , “I’ll Be Home For Christmas” sau “Adeste Fideles”.
În regia lui Jesus del Cerro, filmul “Ho Ho Ho” pune în scenă prima comedie românească de Crăciun şi ni-l prezintă pe Horaţiu, un băietel de 8 ani care încă mai crede în Moş Crăciun, ce primeşte drept cadou de Sărbători o zi la mall. Ceea ce ar fi trebuit să fie o zi normală de Crăciun se transformă însa într-o adevărată aventură în momentul în care copilul se pierde de mama sa. El îl întâlneşte pe Ion (Ştefan Bănică), un pungaş deghizat în Moş Crăciun, aflat în mijlocul unei operaţiuni ilegale. Spre deosebire de Moşii de la televizor, Ion înjură, e grosolan şi urăşte copiii. Cu toate astea, băiatul e convins că el este adevăratul Moş Crăciun şi se ţine scai de el, provocând tot felul de încurcături periculoase, dar şi amuzante. Până la final, cinicul Moş Crăciun prinde drag de Horaţiu, iar băiatul descoperă că miracolele au loc, într-adevăr.
Echipa Top Românesc, 1 decembrie 2009
Maria Radu, între pop şi rock…
După ce a lansat piesa Too late for you, Maria Radu pregăteşte un nou sigle de pe albumul pe care îl va lansa în curând. Noul single care va fi lansat în apropiere de Ziua Îndrăgostiţilor are şi o variantă în limba română. “Este o piesă frumoasă, poate un pic mai melancolică. Lucrez cu George Popa pentru că suntem pe aceeaşi lungime de undă. Cred în talentul lui şi comunicăm foarte bine”, a declarat Maria Radu pentru Revista Felicia. Primul album solo al interpretei a fost pop însă cel de-al doilea va fi rock. Trecerea de la un gen la altul ţine de starea de spirit, mai adaugă interpreta. „Anul acesta m-am simţit rock”, mărturiseşte Maria. “Too late for you este o combinaţie de stiluri, electro-pop-rock, dar nu poate fi definită precis şi tocmai această amprentă personală este ceea ce apreciez la George Popa”. Maria Radu a urmat Şcoala Populară de Artă, clasa Mihaela Runceanu-Ionel Tudor iar prima ei trupă a fost Van Noizz, unde l-a avut coleg pe Romeo Vanica Jr. La un moment dat a cântat şi cu formaţia Vank piesele „Imnul îndrăgostiţilor” sau “Lângă inima mea vine inima ta”. “Mă bucur când văd că melodiile mele rămân în sufletele oamenilor. Am încercat să creăm muzică în adevăratul sens al cuvântului, să facem ceva frumos, nu pentru bani, pe bandă, cum se cam face în momentul de faţă. E un exemplu că, atunci când ai ceva de spus, o poţi face, având un public al tău”, mai spune artista aceleeaşi publicaţii. Piesa “Too late for you” a figurat printre propunerile lunii octombrie la Top Românesc.
Echipa Top Românesc, 30 noiembrie 2009
Luna decembrie este plină pentru Paula Seling!
Lună plină pentru Paula Seling în decembrie în ceea ce priveşte activitatea muzicală. Fanii artistei au nenumărate ocazii de a se întîlni cu cea care le-a fermecat inimile. Datele programului, conform siteului personal ala artistei, sunt următoarele:
- 04-12-2009 – Bucuresti – Parc Cismigiu
- 05-12-2009 – Timisoara – Iulius Mall
- 06-12-2009 – Bucuresti – eveniment privat
- 07-12-2009 – Bucuresti – eveniment privat
- 08-12-2009 – Chişinău-Filarmonica Naţională -ora 19.00
- 11-12-2009 – Tulcea – Mall – ora 18.00
- 11-12-2009 – Galati – Piata – ora 21.00
- 13-12-2009 – Sibiu – Targul de Craciun
- 14-12-2009 – Medias – Casa de cultura
- 15-12-2009 – Bucuresti – eveniment privat
- 19-12-2009 – Bucuresti – Parc Herastrau
- 20-12-2009 – Bucuresti – eveniment privat
- 21-12-2009 – Bucuresti – Parc Sector 3
- 22-12-2009 – Bucuresti – Parc Cismigiu – ora 21.00
- 23-12-2009 – Madrid – Open Air
- 26-12-2009 – TVR 2 – Timpul Chitarelor
- 27-12-2009 – Baia Mare – Liceul de artă
Echipa Top Românesc, 30 noiembrie 2009
Ducu Bertzi lansează al III-lea album de colinde
Ducu Bertzi va lansa cel de-al 3-lea album de colinde al său, intitulat Colinde, colinde. Albumul conţine 13 melodii, printre care se numără Deschide uşa, creştine, Florile dalbe, O, ce veste minunată sau Coborât a coborât. La realizarea albumului, artistul a colaborat, printre altii, cu Marius Batu şi Mihai Nenitză. Albumul este susţinut de Radio România-Actualităţi. Pentru promovarea acestui album, Ducu Bertzi va efectua un turneu în cadrul caruia va susţine concerte în mai multe oraşe din ţară, dupa următorul program:
BUDAPESTA 30.11 – PRAGA 01.12, SINAIA – 02.12, CLUJ – 04.12, CLUJ – 05.12, TURDA – 06.12, TURDA – 08.12, POIANA BV – 11.12, FOCSANI – 12.12, BRAILA – 13.12, BUCURESTI – 14.12, IASI – 16.12, IASI – 16.12, IASI – 17.12, GHIMBAV – 18.12, BUCURESTI – 19.12, SIBIU – 20.12, TG. JIU – 21.12, BUCURESTI – 22.12
Echipa Top Românesc, 30 noiembrie 2009
“Şlagăre de neuitat”, o nouă surpriză muzicală pentru fani
Roton le face fanilor muzicii româneşti o nouă surpriză muzicală. Cântece care nu vor muri niciodată au fost adunate într-un compact-disc pentru a încânta sufletele celor care au crescut cu muzica aceasta. Totodată, cei mai tineri pot descoperi muzica anilor din urmă care a lăsat amprente de emoţii peste timp. “Hai vino iar în gara noastră mică”, Ţărăncuţă, ţărăncuţă”, “Să nu uităm nicicând trandafirii” sunt doar trei din şlagărele care, sigur vor atinge coarda sensibilă a fiecăruia dintre noi indiferent dacă ne trezesc amintiri sau descoperim sensibilitatea unei melodii. Compilaţia “Şlagăre de neuitat” lansată de Roton şi susţinută de Radio România cuprinde voci mari ale muzicii româneşti printre care amintim: Florin Bogardo, Angela Similea, Alexandru Arşinel, Ştefan Bănică, Gil Dobrică, Mihai Constantinescu, Dan Spătaru sau Mirabela Dauer. Albumul poate fi comandat dând click aici.
Echipa Top Românesc, 30 noiembrie 2009
“Folk fără vârstă” ajunge la Alba Iulia!
“Folk fără vârstă” ajunge la Alba Iulia. Luni, 30 noiembrie, la sala Unirii, de la ora 15.00, va avea loc un nou spectacol din seria celor organizate de Radio România Actualităţi în parteneriat cu Jurnalul Naţional. Pe scenă vor urca solişti şi grupuri tinere de la Palatul Copiilor din localitate, iar în recital vor cânta Vali Şerban şi Daniel Avram.
Echipa Top Românesc, 29 noiembrie 2009
Clasamentul lunii octombrie!
Clasamentul lunii octombrie rezultat în urma voturilor primite pe blogul emisiunii dar şi pe adresa de email topromanesc200@gmail.com sau a redacţiei a fost difuzat duminică, 29 noiembrie, la Radio România Actualităţi. De luni, 30 noiembrie puteţi vota piesele lunii noiembrie propuse în aceeaşi emisiune.
Top -octombrie 2009:
5. Voltaj – La, la, la
4. Lucia Dumitrescu – Dragostea mea (rmx)
3. Proconsul – Sunt al tău
2. Bere Gratis – Pas în doi
1. Lucia Bubulac – Doi trecători
Echipa Top Românesc, 29 noiembrie 2009
Tony Tomas cântă în deschiderea trupei Smokie
Tony Tomas va cânta în deschiderea legendarei trupe Smokie pe 20 decembrie, la Sala Palatului, începând cu ora 20:00, după cum arată ziarul Gardianul. Recent, artistul a lansat videoclipul piesei “Spune-mi si mie” (regizat de Edy Schneider) cu care a câştigat un premiu pentru creaţie la Festivalul Mamaia anul acesta. Noul clip al artistului l-aţi putut vedea în premieră chiar pe blogul topului. Piesa a fost compusă de artist, iar orchestraţia aparţine trupei Cross. Versurile au fost scrise împreună cu Liliana Levintza.
Tony Tomas a ocupat locul I pe site-ul Radio Romania Actualitati, cu piesa “Tortura din mine” ce este prezenta pe albumul Secrete Publice, lansat prin intermediul A&A Records/ Warner Music Licensee.
Echipa Top Românesc, 29 noiembrie 2009
La mulţi ani!
Eugen Mihăescu îşi sărbătoreşte astăzi ziua de naştere. Liderul trupei Krypton, Eugen Mihăescu este şi un foarte bun compozitor care a colaborat cu nume importante ale muzicii româneşti cum ar fi Sanda Ladoşi, Marina Florea, Adrian Enache, etc. Formaţia Krypton este nucleul în care Eugen Mihăescu îşi desfăşoară activitatea muzicală. Trupa a luat fiinta in 1983 în Bucureşti. În componenţa de atunci, adica Eugen Mihaescu (chitara, voce), Gabi Golescu (chitara, voce), Mihai Rotaru (tobe), George Lupu (bass), grupul înregistreaza primele piese: “Cămaşa Păcii”, “Timidul”, “Avertisment” şi “Fata Morgana”, acestea aparând pe compilaţia “Formaţii Rock”. După doi ani, în 1985, se schimbă componenţa formaţiei care pe lângă Eugen Mihăescu îi cuprinde pe Dragoş Docan (bass, voce), Cristi Sandu (chitara, voce), Nicky Dinescu (tobe). LP Krypton, intitulat “30 Minute”. După turneul de promovare al acestui album, componenţa trupei se schimbî-“ Niki” Dinescu şi Cristi Sandu fiind înlocuiţi cu Răzvan Lupu ”Lapi” -drms şi Manuel Savu-chit.solo. În anul 1987, Eugen Mihăescu şi Dragoş Docan compun piesele pentru un nou album care apare în 1988 şi care este înregistrat în componenţă: Manuel Savu (chitara), Dragos Docan (bass), `Lapi` Razvan (tobe), Vali Stoian (clape) şi Gabi Nicolau “Gurita” (voce). Albumul ce poarta titlul “Fara Teamă” este înregistrat fără Eugen Mihăescu, plecat la studii muzicale în Germania, la Koln. În anul 1993, Eugen Mihăescu paraseste grupul si alege cariera solo. În a doua parte a anului 2000, Eugen Mihăescu hotăraşte să refacă numele de Krypton şi îi cooptează pe Linda Ştefan Moisa (tobe), Marcis Nut (bass) şi Răzvan Fodor (voce). Prima piesa în aceasta componenta este “Inima mea”, iar videoclipul acesteia are un succes care întăreşte dorinţa componenţilor de a merge mai departe. În general, mass-media susţine grupul şi chiar îi conferă un premiu la Festivalul Mamaia 2001. În primăvara-vara anului 2001, piesa “Iti mai aduci aminte” replasează grupul în prima linie a rock-ului românesc. Mai multe despre Krypton şi Eugen Mihăescu puteţi găsi accesând http://www.krypton.ro. Astăzi Eugen Mihăescu îşi aniversează ziua de naştere motiv pentruc are echipa Top Româneasc îi urează LA MULŢI ANI şi numai realizări.
Echipa Top Românesc, 29 noiembrie 2009
The big surprise: Margareta Pâslaru!
Vreau să vă împărtăşesc bucuria unei seri de basm de la Festivalul Maria Tănase la care am participat ca spectatoare datorită articolului dumneavoastră. Gala laureaţilor acestei ediţii jubiliare, a demonstrat ca folclorul rămâne o nestemată a poporului român în care ne vom regăsi oriunde am fi, că are urmaşi, care cu talent şi iubire îi păstrează strălucirea nealterată şi o aduc pe scenă spre bucuria noastră, a tuturor. Organizatorii au pregătit, pentru final, o surpriză păstrată în mare taină, pe care Iuliana Tudor a spus ca vrea s-o descoperim singuri. Pentru câteva clipe, curiozitatea, încordarea, privirile îndreptate spre scenă, întrebările şoptite ale spectatorilor îşi aşteptau răspunsul cu respiratia tăiată. Aşteptarea părea fără sfârşit…Autor: Veronica Duduleanu, 29 noiembrie 2009
-
Recent
- Margareta Pâslaru distinsă cu premiul Mihai Maximilian
- Începe Festivalul “Om Bun”
- Trioul Enache-Iordăchioaie-Temişan, din nou pe scenă
- Hienă de la Animal X nominalizat pentru premiul “Omul verde”
- Copiii de la “Cheia Sol” în concert cu Filarmonica Botoşani
- Reminder: “Noaptea şlagărului românesc” cu…Titus Andrei!
- Anul 2009 ne lasă fără Festivalul “Aurelian Andreescu”
- Daniel Iordăchioaie, tătic de două ori într-o săptămână!
- La mulţi ani!
- Surprize pentru cei mai mici fani ai muzicii româneşti
- Prieteni,
- Spectacol pentru Mihai Maximilian la Teatrul de Revistă “Constantin Tănase”
-
Legături
- Adrian Enache
- Aurelian Andreescu
- Adrian Daminescu
- Angela Similea
- Stelele muzicii
- Blog dedicat Angelei Similea
- Admiratori forever…Margareta
- Siteul oficial al Margaretei Pâslaru
- Un site util copiilor talentati la muzica
- Ovidiu Komornyik
- Paula Seling -blog
- Festivalul George Grigoriu
- Blog dedicat lui Ovidiu Komornyik
- Blog dedicat Mihaelei Runceanu
- Siteul trupei Amadeus
- Un blog interesant despre vedete!
- Siteul revistei Confidential
- Siteul Alinei Sorescu
- Festivalul Amara -site
- Aqulina Severin
- Jocuri online
- Blog dedicat Mihaelei Runceanu 2
- Radio Whisper
- Barfitoarea.ro
- Bogdan Chirila
- Blogul unui flamand de muzica romaneasca
- Site dedicat folkului
- Siteul lui Ilie Micolov
- Blog dedicat Mihaelei Runceanu 3
- Jocuri fotbal
- Siteul lui Raul Cirstea
- Pagina lui Daniel Iordăchioaie
- Jocuri NOI
- Jocuri Noi
- Jocuri
- Jocuri…
- Informatii Sportive
- jocuri noi
- Jocuri Barbie
- Jocuri Online
- jocuri online
-
Arhivă
- decembrie 2009 (39)
- noiembrie 2009 (99)
- octombrie 2009 (126)
- septembrie 2009 (101)
- august 2009 (85)
- iulie 2009 (98)
- iunie 2009 (97)
- mai 2009 (86)
- aprilie 2009 (90)
- martie 2009 (78)
- februarie 2009 (38)
- ianuarie 2009 (15)
-
Categorii
-
RSS
Intrări RSS
Comentarii RSS






